Cu cât au crescut averile celor mai bogați oameni din lume pe fondul potențialei victorii a lui Clinton

Cu cât au crescut averile celor mai bogați oameni din lume pe fondul potențialei victorii a lui Clinton
Publicat: 08/11/2016, 12:50
Actualizat: 07/06/2018, 03:49

Valoarea netă cumulată a averilor a celor mai bogați oameni a crescut de vineri cu 0,8%, conform indexului Bloomberg al miliardarilor, până la nivelul de 4,4 mii de miliarde de dolari, înregistrată la închiderea piețelor din New York.

Piețele globale de acțiuni și de mărfuri au crescut pe măsură ce investitorii au pariat pe ultima încercare a FBI care viza faptul că e-mailurile trimise de Clinton nu reprezintă o infracțiune, ceea ce i-au mărit șansele candidatei democrate de a deveni cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite. Mai mult, miliardarii americani preferă președinția Clinton, conform donațiilor acordate celor doi candidați, având în vedere că 17 dintre cei mai bogați oameni au contribuit la candidatura lui Hillary, potrivit datelor Bloomberg.

„Percepția de piață este că președinția Clinton va fi similară cu ultimii opt ani în termeni de acțiuni reglementatorii și că amploarea schimbărilor în economie va fi mai mică prin comparație cu cea a unei președinții Trump”, a susținut Robert Lutts, reprezentantul Cabot Wealth Management Inc. din Salem, Massachusetts.

Miliardarii americani reprezintă o treime din totalul clasamentului celor mai bogați oameni, realizat de Bloomberg. Acest grup a înregistrat cele mai mari câștiguri, ajungând la 22 de miliarde de dolari. Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, care ocupă locul trei în clasamentul mondial cu o avere de 68,2 miliarde de dolari, conduce în topul creșterilor cu un plus de 2,6 miliarde de dolari. Warren Buffet, a patra cea mai bogată persoană, cu o avere de 66 de miliarde de dolari, a câștigat de pe urma speculărilor din piețe 1,5 miliarde de dolari.

Câștigurile au fost înregistrate la nivelul mai multor sectoare și industrii, 118 miliardari având plusuri de 100 de milioane de dolari sau mai mult. Cea mai bogată persoană din Mexic – magnatul din industria telecom, Carlos Slim – și-a mărit averea cu 2,5 miliarde de dolari în contextul în care peso-ul mexican a crescut pe fondul așteptării ca Trump să piardă alegerile.

Bill Gates, cel mai bogat om din lune, cu o avere de 86,3 miliarde de dolari, și-a adăugat 1,5 milioane de dolari în conturi, pe foindul acelorași speculații.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Zanni a decis ce va face cu premiul de 100.000 de euro de la Survivor...
ȘOCANT! E de nerecunoscut după ce a slăbit ENORM. A ajuns piele și os: „Am...
PSD vrea impozit progresiv după alegeri. Cât ar plăti românii cu salarii de peste 10.000...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Ce prețuri au alimentele în Ucraina, pe timp de război! Zece ouă costă doar 4...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Trump a fost găsit vinovat la 34 de capete de acuzare. Riscă 134 de ani...
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
Românii primesc BANII ÎNAPOI. Ordin la Guvern: Nu ne batem joc de cetățeni
Doliu în sportul românesc. A murit unul dintre cei mai mari campioni
O femeie se afla la o plimbare la marginea orașului și a dat peste o...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Metoda simplă care ar putea reduce riscul de alergie la arahide
×